Lucrările la centrala termoelectrică de la Iernut sunt realizate într-o proporţie de 90 la sută
Stiri Locale
15/10/2021
Lucrările la centrala termoelectrică de la Iernut sunt realizate într-o proporţie mai mică de 90%, iar din punct de vedere al execuţiei lucrările au fost realizate în proporţie de aproximativ 65 – 70%, se arată într-un raport publicat de Romgaz, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Aceste date sunt cuprinse în raportul tehnic de evaluare cantitativă şi calitativă întocmit în urma expertizei tehnice şi economice a lucrărilor executate la proiectul de investiţii „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine pe gaze”, primite de Romgaz.
Romgaz analizează însă posibilitatea de a încheia un nou contract tot cu asocierea Romelectro-Duro Felguera, contract reziliat în vară din cauza întârzierilor, pentru finalizarea centralei de la Iernut, însă va cere garanţii acestor companii şi nu va plăti nimic în plus. Centrala va fi gata până la finalul anului viitor.