Primăria așteaptă solicitări pentru locuințele destinate medicilor  rezidenți și specialiști
Primăria așteaptă solicitări pentru locuințele destinate medicilor rezidenți și specialiști
Stiri Locale
15/10/2021
Primăria anunță că din 1 până in 29 noiembrie se depun cererile, însoțite de acte doveditoare, de către solicitanții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii specialiștilor din sănătate, în municipiul Oradea. De pe această listă se vor atribui două locuințe cu două camere fiecare, disponibile momentan, dar și locuințele care urmează a deveni vacante. Dosarele incomplete și cele depuse după termen se resping. Dosarele depuse în sesiunea anterioară, respectiv în perioada decembrie 2019 - ianuarie 2020, NU se iau în considerare. Solicitanții care au avut dosare depuse și nu au primit repartiție au posibilitatea depunerii unui dosar în sesiunea 2021. Pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor, dosarele vor fi analizate de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii specialiștilor din sănătate. Blocul ANL a fost realizat de Ministerul Dezvoltării.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0