Chiar dacă au avut o evoluție bună, junioarele de la CSM Mediaș au pierdut primele trei meciuri
Stiri Locale
11/10/2021
La sfârșitul săptămânii trecute a debutat Campionatul Național de Baschet Feminin sub 13 ani. Competiția se desfășoară sub forma unor turnee lunare, la care participă 23 echipe din toată țara, formații care au fost împărțite în șase grupe.
Echipa feminină a clubului CSM Mediaș a fost repartizată în grupa C, alături de formațiile Clubului Sportiv Școlar din Sibiu, CS Câmpina și clubului CSS Ploiești.
Primul turneu s-a desfășurat la Sibiu, dar jucătoarele pregătite de antrenorul Dan Popa au cedat toate cele trei partide usținute, însă au avut evoluții bune, iar pentru o echipă în formare, aflată la început de drum, a fost o experiență pozitivă.
Următorul turneu va avea loc în perioada 20-21 noiembrie, într-o locație care nu a fost încă stabilită, iar ultimele jocuri oficiale din acest an se vor desfășura în perioada 10-11 decembrie, de asemenea, într-o locație care va fi stabilită ulterior.