Parteneriat între Consiliul Județean și primăria Borșa pentru realizarea unei piețe tradiționale
Stiri Locale
11/10/2021
În ultima ședință de Consiliu Județean a fost aprobat Acordul de Parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria Borșa pentru realizarea proiectului ”Piață tradițională în Orașul Borșa”.
Odată aprobat acest parteneriat, urmează căutarea unei surse de finanțare necesară pentru realizarea acestui obiectiv. Cererea de finanțare va fi depusă în comun cu Primăria Borșa.
`Consiliul Județean Maramureș intenționează să realizeze piețe tradiționale în cât mai multe localități din Maramureș, pentru că în județ sunt oameni gospodari care muncesc zi de zi în fermele și gospodăriile proprii pentru a obține produse naturale, de cea mai bună calitate. Piețele tradiționale vin în sprijinul cetățenilor, oferindu-le producătorilor posibilitatea desfacerii produselor obținute, iar consumatorilor accesul la alimente de calitate, sănătoase și accesibile~, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean.