S-a economisit peste o jumătate de milion de lei la reabilitarea drumului județean Ernei-Sovata
S-a economisit peste o jumătate de milion de lei la reabilitarea drumului județean Ernei-Sovata
Stiri Locale
04/10/2021
În ultima ședință de Consiliu Județean a fost modificat acordul de parteneriat cu ADR Centru și Consiliul Județean Mureș pentru reabilitarea DJ 153 A și 153, pe traseul Ernei- Eremitu -Sovata. Durata reabilitării va fi în jur de 36 de luni. Valoarea proiectului a fost de 2.475.000 de lei. În urma derulării procedurii de achiziție a fost încheiat un contract de servicii, iar, având în vedere economia care s-a realizat, la solicitarea ADR Centru, a fost reaprobat acordul de parteneriat prin care suma inițială a fost diminuată la 1.844.000 de lei. La proiectele POR, se merge pe principiul rambursării, beneficiarul plătind înainte, iar dacă economisește sumele îi revin și poate compensa din cofinanțare sau direcționa spre alte proiecte. Lucrarea de reabilitare a celor peste 50 de km de șosea dintre Ernei și Sovata presupune un strat nou de asfalt, refacerea podurilor, podețelor și a trecerilor de nivel cu cale ferată.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0