Premieră în administrația din Sălaj: internship pentru studenți și absolvenți de studii superioare
Premieră în administrația din Sălaj: internship pentru studenți și absolvenți de studii superioare
Stiri Locale
01/10/2021
Consiliul Județean lansează, în premieră pentru administrația publică din Sălaj, un program de internship dedicat studenților și absolvenților de studii superioare interesați să se dezvolte pe plan profesional, să se familiarizeze cu procesul legislativ și administrativ al instituției și să se implice activ în viața comunității. Programul de internship are o durată de cel mult 720 de ore, pe parcursul a șase luni consecutive, și se poate desfășura de maxim două ori pe an. Vor fi disponibile șase locuri: unul pentru specializarea științe juridice, unul pentru specializări în domeniul studiilor europene, guvernanță și relații internaționale și patru pentru specializări tehnice, în domeniile construcțiilor de drumuri și poduri, construcțiilor civile, instalații și arhitectură. Administrația din județul Sălaj oferă o indemnizație de internship în sumă brută de 3.410 lei/lună, pentru un program de 6 ore/zi.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0