De azi numărul centrelor de vaccinare în Mureș va crește la 17 centre active
Stiri Locale
01/10/2021
În județul Mureș va crește numărul centrelor de vaccinare de la 1 octombrie și vor fi reactivate centrele din spitale și centrele mobile, precizează purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Mureș, Damian Samoilă:
”În județul Mureș sunt 15 centre în care se administrează vaccinul împotriva Covid-19, iar de la 1 octombrie numărul acestora va crește la 17 centre active. În plus, vor fi reactivate centrele din spitale dedicate personalului medical. Administrarea dozei a III-a pentru mureșenii din centrele medico-sociale sau persoane nedeplasabile se va realiza cu ajutorul echipelor mobile. Cele două centre care vor fi redeschise sunt cel de la Gurghiu și cel de pe strada Cutezanței - la Școala Tudor Vladimirescu, centre la care pe parcursul verii, din diverse motive, activitatea lor a fost suspendată temporar”.
Ritmul campaniei naţionale de vaccinare a crescut în ultima perioadă, pe fondul evoluţiei negative a epidemiei.