Crește numărul persoanelor care se vaccinează împotriva COVID 19 în Bistrița - Năsăud
Stiri Locale
24/09/2021
Numărul persoanelor care decid să se vaccineze împotriva COVID – 19 este în creștere, a anunțat Instituția Prefectului.
Prefectura Bistrița-Năsăud reamintește celor care doresc să se vaccineze că pot face acest lucru într-unul din centrele fixe de vaccinare sau în unele cabinete ale medicilor de familie.
În privința centrelor fixe, cetățenii pot opta pentru una dintre următoarele variante: Spitalul Judetean de Urgență Bistrița; S.C. Murivisan SRL, Sediul SPCVSU; Centrul de vaccinare Faza II - Spitalul din Beclean; Centrul 3- Spitalul din Beclean; Casa de Cultura “Liviu Rebreanu”- Năsăud și Policlinica Maieru. De asemenea, sunt în județ 43 de cabinete ale medicilor de familie unde se poate face vaccinul.
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au în vedere posibilitatea de a prelungi programul centrelor de vaccinare în perioada următoare.
În urma vaccinării, certificatul digital poate fi obținut de pe portalul certificat-covid.gov.ro.