Medicamentele esențiale care ar urma să nu lipsească din România și să fie decontate integral, în dezbatere publică
Stiri Nationale
06/07/2021
Lista cu medicamentele pentru uz uman, esențiale, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății a fost pusă în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. Este vorba despre medicamente ce nu ar trebui să lipsească în țară, în contextul în care, în ultimii ani substanțele active pentru multe dintre acestea au lipsit de pe piața internă.
Reamintim de criza levotiroxină – substanța activă din Euthyrox sau citostatice precum Cisplatin, Bleomicin și Asparaginaza, Metformin – substanța activă regăsită în medicamentele pentru tratarea diabetului care erau de negăsit în țara noastră anul trecut.
Și imunoglobulina a făcut obiectul unei crize grave în perioada 2017-2018.
Lista are 168 de substanțe active dar vizează peste 1.000 de medicamente.
Medicamentele de pe lista esențială ar urma să nu lipsească din țară și să fie decontate 100%.