Programul Noua casă continuă în 2022. Plafon de garantare de 1,5 miliarde de lei
Stiri Nationale
03/03/2022
Guvernul a aprobat continuarea programului Noua casă și asigurarea unui plafon de garantare pentru acest an în valoare de 1,5 miliarde de lei. De asemenea, beneficiarii vor fi obligați să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor.
„Potrivit hotărârii aprobate, va continua programul cu un nou plafon acordat garanțiilor care vor putea fi emise în cursul acestui an de 1,5 miliarde lei”, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Acesta a anunțat că o altă modificare vizează obligația beneficiarilor de a încheia polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor.
„Prevederea se va aplica tuturor creditelor garantate în cadrul programului Noua casă pentru polițe de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, a adăugat Dan Cărbunaru.