De la 1 noiembrie și până pe 31 martie, facturile la electricitate și gaze vor fi reduse cu 25 la sută
Stiri Nationale
11/10/2021
De la 1 noiembrie, facturile la electricitate și gaze vor fi reduse. Guvernul a decis o tăiere cu 25% a facturilor la gaze naturale, iar la curent, statul va subvenționa o parte din consum.
Decizia a fost luată după ce, în ultimele luni, facturile la energie arătau sume tot mai mari. Autoritățile estimează că peste 5 milioane de familii se încadrează la subvențiile pentru energie.
Prin ordonanță de urgență, Guvernul a decis că, timp de cinci luni, între 1 noiembrie, anul acesta, și 31 martie anul viitor, facturile la gazele naturale vor fi reduse cu 25%, pentru consumatorii casnici.
Există o condiție, însă, că în perioada celor cinci luni consumul adunat să fie de până la 1.000 de metri cubi de gaze.
Iar la electricitate – un kilowatt-oră ar urma să fie compensat de stat cu 21 de bani.