Prin intermediul AJOFM au fost încadrate în muncă peste două mii de persoane în primele șapte luni
Stiri Locale
03/09/2021
În primele sapte luni ale anului 2021, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 2.090 de persoane.
Din totalul persoanelor încadrate până la sfârșitul lunii iulie, 1.067 au peste 45 de ani, 333 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 295 au între 25 și 35 de ani, iar 395 sunt tineri sub 25 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 859 provin din mediul urban, iar 1.231 de persoane din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale+postliceale, urmate de cele cu studii gimnaziale.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud, 1.578 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.