Peste 300 de sancțiuni aplicate într-o singură zi șoferilor care încalcă normele de circulație în Satu-Mare
Peste 300 de sancțiuni aplicate într-o singură zi șoferilor care încalcă normele de circulație în Satu-Mare
Stiri Locale
27/08/2021
Zilele trecute, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bihor, Sălaj și Maramureș, pe principalele tronsoane rutiere din județul Satu Mare. Acţiunea a prevăzut combaterea încălcării normelor de circulație pe drumurile publice si a avut ca scop prevenirea producerii accidentelor rutiere, dorințade a determina participanții la trafic să respecte regulile rutiere, conștientizarea pericolului la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră. Cu această ocazie au fost aplicate 309 sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.805 lei. Totodată a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice în cazul a 33 de conducători auto, iar 7 certificate de înmatriculare au fost ridicate de către polițiști.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0