Autostrada A8 -Tg. Mureş – Miercurea Nirajului discutată la nivel înalt pentru finanțare
Autostrada A8 -Tg. Mureş – Miercurea Nirajului discutată la nivel înalt pentru finanțare
Stiri Locale
28/04/2021
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că s-a întânit luni cu comisarii europeni Adina Vălean (de la Transporturi) şi Margrethe Vestager (de la Concurenţă) şi au discutat despre finanţarea mai multor autostrăzi prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministrul Transporturilor a menţionat că a discutat aplicat despre Autostrada A7 (Ploieşti – Paşcani), Autostrada A8 (Tg. Mureş – Miercurea Nirajului şi Leghin – Paşcani), Autostrada A3 (Nădăşelu – Poarta Sălajului) şi Autostrada A1(Marginea – Holdea). “Sunt proiecte mature şi adaptate vremurilor noastre, prevăzute cu perdele forestiere şi staţii electrice de încărcare”, a mai spus Drulă. Ministrul a mai menționat că infrastructura din România are nevoie urgentă de dezvoltare modernă şi echitabilă între regiuni, iar PNRR este o sursă vitală de finanţare pentru ţara noastră. ”Sunt nerăbdător să ne apucăm de construit”, a concluzionat Drulă.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0