Prinde contur parcarea supraetajată care se realizează la Spitalul Județean din municipiul Zalău
Stiri Locale
19/08/2021
Lucrările la amenajarea parcării din fața Spitalului Județean de Urgență Zalău avansează în ritm rapid.
Constructorul a turnat deja planșeul în suprafață totală de 1.900 metri pătrați. Pentru realizarea acestuia s-au folosit 70 tone de armătură și 550 metri cubi de beton.
Până în prezent, echipele constructorului au executat 60 la sută din totalul de lucrări contractate, care includ amenajarea parcării și a spațiului de agrement din zona Spitalului Județean de Urgență Zalău.
Odată turnat planșeul, urmează intervențiile la nivelul semi-îngropat al parcării, unde vor fi amenajate pardoseala, rampa și scările de acces, precum și la spațiul de agrement din apropiere.
Parcarea va avea o capacitate de 174 de locuri, dispuse pe două niveluri: un nivel semi-îngropat, cu 89 de locuri, și un nivel superior, cu 85 de locuri. Construcția va fi dotată cu sistem de supraveghere video și cu sistem de ticketing.