Construcția noii Unități de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Bistrița, tot mai aproape de final
Stiri Locale
16/08/2021
Lucrările pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Bistrița se apropie de final.
”Construcția celei mai moderne Unități de Primiri Urgențe din țară este tot mai aproape de final. Pardoseala din rășini epoxidice tocmai a acoperit parterul, iar la etaje, lucrările sunt în plin maraton. Continuăm munca, alături de colegii de la Spital, în curând, UPU SMURD intrând în casă nouă”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
La finalul lucrărilor, va rezulta o suprafață reabilitată, modernizată ;i extinsă de 1.414 metri pătrați. Se vor achiziționa 85 de dotări specifice activității medicale.
Constructor este asocierea Depisto Star Gheorgheni – GB Indco București, iar valoarea contractului este de 9,3 milioane de lei (respectiv 2 milioane de euro), bani proveniți din fonduri europene și de la bugetul județului.