În cel mult doi ani ar trebui să înceapă lucrările la Spitalul Județean din municipiul Sibiu
Stiri Locale
12/08/2021
Reprezentanții Primăriei Sibiu au emis autorizația pentru construirea unui nou Spital județean, o investiție estimată la peste jumătate de miliard de euro. De la guvern sunt așteptate fondurile care să completeze finanțarea care ar urma atrasă prin Programul național de redresare și reziliență.
Documentul reprezintă ultima etapă de avizare și primul pas prin care instituția poate depune proiectul în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile. Conform autorizației, lucrările de execuție ale Noului Spital Județean trebuie să fie demarate până în luna august 2023 și se vor desfășura pe o perioadă de 36 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Noul Spital Clinic Județean de Urgență va avea un număr de 805 de paturi pentru adulți și copii. Clădirea va fi construită pe 5 etaje, parter și demisol. Vor fi amenajate și 973 de locuri de parcare, spații verzi, alei pietonale și benzi de circulație auto.