Spitalul Județean reziliază contractul cu proiectantul pentru extinderea unității medicale
Stiri Locale
02/08/2021
Lucrarea privind extinderea Ambulatoriului și a Blocului Operator de la Spitalul Județean de Urgență Zalău nu va fi gata prea curând, după ce conducerea unității medicale a decis să rezilieze contractul cu proiectantul. Motivul îl reprezintă nerespectarea obligațiilor asumate de către firma care a câștigat licitația, în 2019.
Consiliul Judeţean urmează să preia acest proiect și să îl integreze într-unul mai amplu, pe care îl derulează pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă.
„Avem încredere că în viitorul apropiat și cu sprijinul Consiliului Județean, acest proiect extrem de important pentru sistemul de sănătate sălăjean va prinde contur”, au adăugat reprezentanții spitalului.
Președintele Consiliului Județean spune că, după preluarea acestui proiect de către administrația județeană, în aproximativ 6 luni vor fi elaborate toate actele necesare pentru a putea solicita fonduri europene pentru finanțarea investiției.