Două drumuri din județul Cluj, distruse de inundații, vor fi refăcute cu peste 3,5 milioane lei
Stiri Locale
27/07/2021
Consiliul Județean Cluj va demara refacerea a două sectoare de drum județean, grav afectate de fenomenele meteorologice de acum o săptămână.
Forul administrativ județean va folosi pentru refacerea drumurilor suma de peste 3.6 milioane de lei aprobată de Guvern, banii fiind alocați din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Executivului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale.
Este vorba de drumul județean 161C, sectorul situat în localitatea Corneni comuna Aluniș, unde se impun realizarea unei consolidări cu zid de sprijin precum și lucrări de refacere a sistemului rutier.
Și drumul județean 107R pe sectorul cuprins între Pârtia Buscat și unitatea militară de pe Muntele Mare, a suferit multiple degradări.
Pe un sector în lungime de 11,3 kilometri, Consiliul Județean va interveni în regim de urgență pentru refacerea sistemului rutier.