Conform unui proiect legislativ, municipiul Satu Mare s-ar putea unifica cu Păulești, Botiz sau Lazuri
Conform unui proiect legislativ, municipiul Satu Mare s-ar putea unifica cu Păulești, Botiz sau Lazuri
Stiri Locale
15/07/2021
Municipiul Satu Mare s-ar putea unifica cu Păulești, Botiz sau Lazuri. Municipiul Carei ar putea îngloba Urziceniul, Petreștiul, Căpleniul sau Căminul. Orașul Tășnad ar putea să încorporeze Santăul sau Săcășeniul, iar orașul Negrești-Oaș ar putea să se unească cu Vama, Certeze sau Bixad. Acesta ar fi efectul unui proiect de lege susținut de către primarii din cadrul Asociației Municipiilor din România!, după cum notează Presa SM. Concret, primarii de municipii i-au cerut premierului Florin Cîțu susținerea unui proiect de lege la nivelul Guvernului care să faciliteze unificarea voluntară a unei unităţi administrativ teritoriale cu municipiul reşedinţă de judeţ. Premierul a precizat că nu respinge ideea, mai ales dacă demersul contribuie la atragerea fondurilor europene. De menționat că unificarea voluntară a unei comune cu municipiul reşedinţă de judeţ nu este o idee nouă. Zone metropolitane există și acum.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0