Două firme au depus oferte pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare Baia – Mare
Stiri Locale
05/07/2021
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș a scris pe pagina de socializare că două firme sunt interesate și au depus oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate a centurii de ocolire a municipiului Baia Mare.
Valoarea totală a achiziției se ridică la peste 2,4 milioane lei fără TVA.
Varianta de ocolire Baia Mare va asigura fluxurile de trafic de tranzit în și dinspre DN 1C (E58) Dej – Baia Mare, respectiv Baia Mare – Halmeu, precum și DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmației – Borșa – Iacobeni; DN 18B Baia Mare – Târgu Lăpuș – Dej, DJ 182B Baia Mare – Șomcuta Mare, care reprezintă căile principale de intrare și ieșire din zona metropolitană a municipiului Baia Mare.
„În Maramureș avem nevoie de sectoare de drum nou, care să fluidizeze traficul din zonele aglomerate și astfel să faciliteze circulația rutieră atât pentru cetățeni, cât și pentru turiști”, a mai scris pe Facebook, Bogdan.