Președintele Federației Internaționale de Powerlifting a fost recent în inspecție la Oradea
Stiri Locale
30/06/2021
Zilele trecute, Federaţia Română de Powerlifting a primit vizita lui Gaston Parage, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Powerlifting. Vizita a avut loc la Oradea, unde Parage a inspectat anumite aspecte ale organizării Campionatului Mondial de Powerlifting.
România se află la prima organizare a unei astfel de competiţii, iar preşedintele Federaţiei Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan, a considerat că expertiza federației internaționale în domeniu va fi utilă unei organizări de excepţie a campionatului.
La Oradea vor fi prezenţi, în perioada 22 - 28 august, reprezentanţi din 30 de ţări, de pe patru continente. Competiția va fi găzduită de Casa Tineretului, care va primi o imagine nouă odată cu desfăşurarea unei întâlniri sportive de un asemenea nivel.
Lotul României este format din 14 sportivi juniori şi 7 masters, iar federația a transmis că speră la un număr semnificativ de medalii.