Şcoală publică, primară şi gimnazială, în cartierul Bună Ziua din Cluj. Este prima din acest cartier
Stiri Locale
22/06/2021
Cartierul Bună Ziua ar urma să aibă prima şcoală, cu învaţământ primar şi gimnazial.
Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitaţie publică privind un studiu de fezabilitate și plan urbanistic zonal. Ofertele pot fi depuse până la data de 20 iulie 2021. Contractul este în valoare de 570 de mii de lei, fonduri bugetare.
"Dezvoltarea imobiliara din ultimii 30 ani, cu accent pe locuire (individuală și colectivă), nu a integrat si elemente componente ale infrastructurii educationale publice (creșă, gradinițe, școala generala, liceu) sau a unor elemente fundamentale urbane (spații publice – parcuri și piatete).
Pentru a ghida dezvoltarea cartierului Buna Ziua într-un mod sustenabil si pentru a asigura dreptul la invatatura a copiilor din cartier, realizarea unei scoli pentru invatamantul primar si gimnazial a devenit o prioritate, un obiectiv strategic si vital pentru dezvoltarea durabilă', se arată în caierul de sarcini.