Comunitățile locale din Maramureș se dezvoltă. Consiliul Județean a alocat bani pentru proiecte locale
Stiri Locale
10/06/2021
Consiliul Județean Maramureș a alocat, într-o ședința extraordinară, 26 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a comunităților locale din județ.
Astfel, se vor aloca bani pentru pârtia de schi și telegondola de la Borșa, pentru parcul din Sighet, pentru drumuri locale la Breb și Lăpușul Românesc, pentru un nou dispensar la Cernești, pentru pod la Rona de Sus, teren de sport la Sălsig și racordarea la curent electric a locuitorilor din Cornățea, un loc binecuvântat de Dumnezeu, dar în care copiii învață și astăzi la lumina lămpii, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș.
„Acestea sunt doar o parte dintre proiectele pe care le vom finanța din fondurile aflate la dispoziția Consiliului Județean. Sunt proiecte esențiale pentru comunitățile locale și importante pentru a asigura condiții mai bune turiștilor care ne trec pragul pentru a se bucura de Maramureș și de ospitalitatea noastră”, a mai spus Bogdan.