Obiective turistice din Cluj, promovate cu resurse din Planul Național de Redresare și Reziliență
Obiective turistice din Cluj, promovate cu resurse din Planul Național de Redresare și Reziliență
Stiri Locale
14/04/2022
Trei dintre obiectivele turistice propuse de Consiliul Județean Cluj au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice și culturale ce urmează a fi promovate cu ajutorul fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel, în urma demersurilor întreprinse în acest scop de forul administrativ județean, a fost admisă, în Ruta bisericilor de lemn, Biserica de lemn din Chiraleș, aflată în incinta Parcului Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia. De asemenea, Traseul gastronomic Țara Călatei și Traseul gastronomic Țara Moților vor fi incluse în Ruta gastronomiei tradiționale românești. „Ceea ce ne dorim este ca imensul potențial turistic al Clujului să fie promovat și valorificat la adevărata lui valoare, atât de către români cât și de către străini. Tocmai de aceea vom continua să întreprindem toate demersurile pentru creșterea notorietății”, a transmis Alin Tișe.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0