Cinci stații de încărcare pentru vehiculele electrice vor fi inaugurate în municipiul Zalău
Cinci stații de încărcare pentru vehiculele electrice vor fi inaugurate în municipiul Zalău
Stiri Locale
21/05/2021
La finalul lunii mai încep lucrările de montare a patru stații de încărcare pentru vehiculele electrice, anunță municipalitatea. Două stații vor fi amplasate în parcarea din spatele Primăriei Zalău, iar alte două stații vor fi amplasate în parcarea de la Sala Sporturilor ”Gheorghe Tadici”. Investiția se derulează prin fonduri obținute de administrația locală de la Autoritatea Fondului de Mediu, valoarea proiectului fiind de aproape 703 mii de lei. Executantul lucrării are patru luni termen pentru finalizarea investiției, dar și obligația de a acorda cinci ani garanție produselor și serviciilor oferite. O a cincea stație de încărcare pentru vehicule electrice va fi amplasată în parcarea din zona Casei de Cultură a Sindicatelor, de pe strada 9 Mai, prin intermediul unui parteneriat încheiat între Primăria Zalău și Asociația pentru Electromobilitate. Primăria pune la dispoziție terenul necesar amplasării stației de încărcare.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0