Zeci de mii de refugiați ucraineni au ajuns în județul Satu Mare. Unii au fost blocați temporar
Stiri Locale
03/03/2022
În ultima săptămână, prin punctele de trecere a frontierei Petea şi Urziceni au ieşit din ţara noastră 21.800 de cetăţeni ucraineni.
Prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Satu Mare, valorile de trafic au fost următoarele:
prin Punctul de Trecere Halmeu au intrat în România 1.300 de cetăţeni, din care 1.120 au fost cetățeni ucraineni;
prin PTF Petea, în același interval orar au ieșit din țara noastră 4.050 de persoane, din care 2.340 au fost cetățeni ucraineni;
prin Punctul de Trecere al Frontierei Urziceni au ieșit din România 1.560 de persoane, dintre care 850 au fost cetățeni din Ucraina.
În data de 2 martie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 78.318 de persoane, dintre care 25.924 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 8% faţă de ziua precedentă).