Emil Boc anunță constituirea Grupului de sprijin pentru Ucraina în parteneriat cu societatea civilă
Stiri Locale
01/03/2022
Primarul s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai asociaților care își doresc să se implice în gestionarea crizei umanitare din Ucraina.
"În urma întâlnirii online cu reprezentanți ai societății civile clujene - 20 de asociații și lista rămâne deschisă - am constituit Grupul de sprijin pentru Ucraina și o platformă de comunicare.
Am mulțumit societății civile clujene, și implicit tuturor cetățenilor orașului nostru, pentru implicare, mobilizare și suport excepțional în gestionarea crizei umanitare din Ucraina.
Am subliniat faptul că, din nefericire, ne aflăm doar la începutul acestei crize și ne așteaptă un „maraton” de gestionat împreună. Trebuie să menținem entuziasmul tuturor în a se implica și susține acest demers umanitar. Avem locuri de cazare și masă asigurate în parteneriat cu Ministerul de Interne, Prefectura și Inspectoratul Județean pentru situații de urgență în hoteluri, pensiuni și tabere școlare", a declarat Emil Boc.