Un nou pas pentru Podul Porțelanului: 13,7 milioane de lei fără TVA costă noua construcție
Stiri Locale
23/02/2022
Municipalitatea a emis autorizația de construire pentru Podul Porțelanului, cu noile modificări propuse de proiectanți. Obiectivul se află în licitație publică.
Modificările legate de acest obiectiv se referă la amplasamentul noului pod și schimbarea soluției tehnice de execuție a acestuia.
13,7 milioane de lei fără TVA costă noul pod. 2,2 milioane de lei sunt cheltuieli neeligibile pe care le suportă Primăria Cluj-Napoca. Reprezentantul noii firme de proiectare, care a predat municipalității noua soluție, la finalul lunii trecute, a asigurat aleșii locali că nu vor mai fi probleme.
"Soluția găsită este oprirea fundației cu 2 metri înainte de stratul de sare. (...) De asemenea, s-a modificat suprastructura, pentru a ridica presiunea de pe talpa fundației", au precizat proiectanții.
Așa cum se știe, constructorul podului a sistat șantierul în 2019 din pricina unui zăcământ de sare, descoperit odată cu lucrările.