Sălajul este județul cu promovare sută la sută la concursul pentru directori de școală din țară
Stiri Locale
22/02/2022
S-a încheiat proba scrisă din cadrul celui de-al doilea concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ din Sălaj.
Potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul Educației, județele Sălaj și Giurgiu sunt singurele din țară unde rata de promovare la proba scrisă au fost de sută la sută.
A fost nevoie de încă un concurs deoarece, după sesiunea din septembrie - decembrie 2021, au rămas vacante 31 de posturi de directori și 9 posturi de directori adjuncți în unitățile de învățământ din județ.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean, au fost validați pentru a participa la concursul desfășurat în centrul special organizat la Colegiul Național Silvania Zalău 29 de candidați. S-au prezentat 27, reușind toți să promoveze proba scrisă. Cea mai mare notă obținută a fost 9,60, iar cea mai mică a fost 7,40.