Județul Bihor a luat un credit de 100 de milioane de lei, pentru finanțarea unor proiecte prioritare
Stiri Locale
22/02/2022
Consiliul Județean a anunțat semnarea a unui credit de 100 de milioane de lei, adică circa 20 de milioane de euro, aprobat în toamna anului trecut pentru finanțarea unor proiecte care în anii trecuți au fost demarate fără să fi fost depuse pentru a primi finanțare de la Uniunea Europeană, dar și pentru începerea unor proiecte cu fonduri UE.
Cel mai costisitor obiectiv care va fi plătit din credit este construirea campusului școlar pentru învățământul special.
Semnarea contractului, în baza unei Hotărâri a CJ Bihor adoptate în luna noiembrie a anului trecut, a fost anunțată luni, printr-un comunicat.
Potrivit acestuia, durata creditului este de 14 ani, din care 2 ani perioada de tragere și de grație, iar 12 ani perioada de rambursare. Anul acesta vor fi efectuate trageri în valoare de 40 de milioane de lei, iar în 2023 în valoare de 60 de milioane de lei.
Scopul împrumutului este asigurarea unor surse prioritare pentru județ.