Luna aceasta, persoanele cu dizabilități au ocazia de a urca pe schiuri pe pârtia din Cavnic
Luna aceasta, persoanele cu dizabilități au ocazia de a urca pe schiuri pe pârtia din Cavnic
Stiri Locale
17/02/2022
Voluntarii și asistenții asociației Caiac Smile din Satu Mare inițiază programul “Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, program care va avea loc în acest sfârșit de săptămână, pe Pârtia Icoana din Cavnic. Voluntarii și monitorii de schi vor fi prezenți pe pârtie sâmbătă și duminică, între orele 12 – 17. Pârtia Icoana este cea de-a patra oprire a voluntarilor și monitorilor asociației din Satu Mare, după cele din Vatra Dornei, Cluj și Poiana Brașov. Până acum, aproape 150 de persoane cu dizabilități au alunecat pe zăpadă folosind monoschiurile – dispozitive special create pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Asociațiile persoanelor cu dizabilități din zonă sunt invitate să îi încurajeze pe beneficiarii lor să participe la activitățile special concepute pentru ei pe pârtia Icoana. Cei care doresc să ia partea la această activitate și să schieze o pot face fără înscriere sau programare în prealabil.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0