Internatul și sala de sport ale Liceului Pedagogic din municipiul Zalău vor fi modernizate
Stiri Locale
14/05/2021
Consilierii locali ai Zalăului au fost de acord în unanimitate cu lucrările de investiții necesare pentru modernizarea și creșterea eficienței energetice ale internatului și sălii de sport de la Liceul Pedagogic ”Gheorghe Șincai”, proiect de investiții în infrastructura școlară propus de primarul Ionel Ciunt.
Conform proiectului de hotărâre privind documentația tehnico-economică, investițiile la cele două clădiri vor fi finalizate în termen de 24 de luni de la începerea lucrărilor.
Valoarea totală a lucrărilor, conform devizului general, este de 5,4 milioane de lei, din care 4,34 milioane de lei e partea de construcții montaj.
Atât la clădirea internatului, cât și la clădirea sălii de sport vor fi realizate lucrări de hidroizolație, lucrări de protecție și de drenare a apelor pluviale, vor fi realizate termosistemele la fațade, va fi turnat un planșeu peste subol și planșeu peste ultimul nivel și soclu.