Constructorul a început proiectarea viitorului drum de legătură a Oradiei cu autostrada A3
Stiri Locale
21/12/2021
Constructorul a început lucrările la proiectul tehnic al viitorului drum de legătură a Oradiei cu autostrada A3, care va porni de lângă giraţia din Calea Sântandrei.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, angajaţii Strabag desfăşoară în teren "activităţi preliminare care constau în efectuarea studiilor şi sondajelor geotehnice, realizarea investigaţiilor arheologice şi a deminării (descărcării de muniţii), precum şi efectuarea măsurătorilor batimetrice în zonele acoperite de apă".
În paralel au loc măsurători topografice prin raportare la sistemul de borne de referinţă pentru realizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie.
"Odată finalizate activităţile menţionate, se va organiza şantierul propriu-zis, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului viitor", a transmis Primăria.
Lucrările, în valoare de 545,9 milioane lei, au fost atribuite în iulie 2021 firmei Strabag, cu un termen de predare de 30 de luni.