Peste 31 de mii de dosare de pensii au fost deja evaluate în județul Maramureș
Stiri Locale
09/12/2021
Anul acesta, în luna mai, a fost aprobată procedura de evaluare a pensiilor din sistemul public cuvenite sau aflate în plată sau care urmează a fi stabilite până pe 1 septembrie 2023.
Procedura de evaluare constă în identificarea stagiilor de cotizare contributive, a stagiilor de cotizare asimilate şi stagiilor de cotizare necontributive valorificate la stabilirea ori recalcularea drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată la data de 31 august 2023.
În această perioadă se desfăşoară la nivelul Casei Judeţene de Pensii Maramureş etapa a III-a, primele două fiind finalizate. Vor fi evaluate peste 100 de mii de dosare, din care la Baia Mare aproape 70 de mii de dosare, la Sighet peste 37 de mii de dosare.
Au fost evaluate peste 31 de mii de dosare, adică aproape 30 la sută.
În cazul dosarelor de pensie comunitară acum pot fi evaluate doar dosarele care sunt comunicate ȋn plată cu pensia naţională.