A fost inaugurată o nouă creșă la Mediaș, pentru 60 de copii cu vârsta de până la 2 ani
Stiri Locale
06/12/2021
O nouă creşă a fost înfiinațată pentru 60 de copiii cu vârsta până la doi ani. Creșa a fost inaugurată în municipiul Mediaş, pe strada George Topârceanu, nr. 14, în prezența primarul municipiului, Gheorghe Roman şi a membrilor echipei de implementare.
Scopul proiectului este ca acei copii să beneficieze de servicii de educaţie antepreşcolară.
Instituţia funcţionează într-o clădire special reparată şi reabilitată, pentru a răspunde cerinţelor educaţionale specifice acestei grupe de vârstă.
Părinţii sunt majoritatea mulţumiţi de locul în care urmează să îşi trimită copiii, iar astfel de proiecte vor mai fi derulate în oraş, a declarat primarul municipiului Mediaş, Gheorghe Roman.
Instituţia a fost înfiinţată în cadrul proiectului 'Educaţie antepreşcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în Municipiul Mediaş', proiect cofinanţat din Fondul social european, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.