Inspectorii DSP, OPC și DSVSA din județul Sălaj vor fi pe teren și vor efectua controale intensificate
Inspectorii DSP, OPC și DSVSA din județul Sălaj vor fi pe teren și vor efectua controale intensificate
Stiri Locale
06/12/2021
De la jumătatea lunii decembrie, echipe mixte de inspectori vor bate la porțile unităților care produc, depozitează sau comercializează produse de origine animală, la unitățile de alimentație publică și piețe agroalimentare. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului și ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj. Aceștia au încheiat un protocol între cele trei instituții cu atribuții de control. Potrivit documentului, ”se urmărește ca activitatea de control oficial al alimentelor să răspundă cerințelor prevăzute de legislația în domeniu, metodele și mijloacele practice care pot fi folosite pentru aplicarea unui sistem de control oficial să fie în conformitate cu cerințele Uniunii Europene, să se realizeze, în condițiile legii, acțiuni și măsuri speciale având ca scop prevenirea riscurilor pentru sănătatea publică”.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0