Fostul comisar Corina Crețu spune că banii pentru spitalul regional din Cluj au fost virați de doi ani
Stiri Locale
02/12/2021
Europarlamentarul Corina Crețu a vorbit despre urgentarea construirii celor trei spitale regionale în România, printre care se numără și cel de la Cluj.
Oficialul României la Bruxelles a afirmat că în acest stadiu de negocieri pentru programele operaționale o prioritate a Guvernului ar trebui să fie stabilirea exactă a beneficiarului celor trei spitale regionale din ţară, din Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova, şi să se treacă urgent la construirea lor.
„În exerciţiul financiar 2014-2020, unde au figurat iniţial aceste spitale regionale, Guvernul României solicitase ca beneficiar să fie Ministerul Sănătăţii şi, având în vedere tensiunile din ţară, autorităţile locale au solicitat, cât eram eu comisar european, să le preia ele. Dar pe acel exerciţiu financiar nu era posibilă realizarea acestui transfer. Acum, banii pentru spitalele regionale sunt deja aprobaţi şi transferaţi către Guvernul României”, a declarat Corina Creţu.