Un nou focar de pestă porcină africană a fost descoperită în localitatea Micăsasa
Stiri Locale
25/11/2021
Într-o gospodărie din localitatea Micăsasa, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a confirmat un focar de pestă porcină, iar ca urmare, a aprobat, în unanimitate, trei decizii privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii Pestă porcină africană.
Astfel, în zonele de restricții este interzis ca speciile listate să fie sacrificate fără anunțarea medicului veterinar, le este interzisă circulația, repopularea cu vânat. Sunt interzise târgurile, piețele, expozițiile și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute. Nu este permisă nici colectarea și dispersarea acestora, circulația cărnii proaspete, a produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții.
Este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.