Au fost depuse ofertele pentru drumul de mare viteză Baia Mare – Bistriţa. Urmează evaluările
Stiri Locale
24/11/2021
Trei asocieri de firme au depus oferte pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate privind cele două loturi ale Drumului de mare viteză Baia Mare-Bistriţa, un contract estimat la 21,57 milioane de lei, fără TVA, a anunţat Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere. Valoarea Lotului 1 este de peste 13 milioane de lei, fără TVA, iar cea a Lotului 2 este de peste 8 milioane de lei, fără TVA. Pentru fiecare Lot în parte, durata contractului este de 18 luni de la data începerii acestuia. Pentru Studiul de Fezabilitate sunt alocate 14 luni, iar 4 luni sunt alocate pentru elaborarea documentației necesare licitării ulterioare a contractului de execuție a lucrărilor și pentru depunerea aplicației necesare finanțării din fonduri europene nerambursabile. CNAIR mai precizează că ofertele vor intra în analiza Comisiei de Evaluare, în conformitate cu prevederile în domeniul achizițiilor publice.