Număr dublu de certificate de urbanism eliberate la Cluj față de anul trecut, conform autorităților
Stiri Locale
22/11/2021
În 2021 la Cluj s-au dublat certificatele de urbanism în comparație cu anul precedent. Anunțul a fost făcut de arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță.
Majoritatea certificatelor au fost eliberate pentru localitățile rurale situate în primul inel metropolitan, în jurul municipiului Cluj-Napoca, scriu cei de la Cluj24.ro.
Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a menționat că există o cerere tot mai mare și pentru localități aflate la 30 de km sau mai departe raportat la municipiu, unde se construiește având ca beneficiu autostrada.
Pe de altă parte, specialiștii în construcții spun că această realitate s-a consacrat începând cu 2020 când tot mai mulți clujeni au renunțat la apartament în favoarea unor case ce beneficiază și de curte. Iar prețul cel mai accesibil era în zona rurală.
Totodată și zona montană a început să fie accesată mai des de cei care vor să își construiască case.