Lucrări terminate la zidul de sprijin de pe strada Brâncoveanu, din proximitatea pieței
Lucrări terminate la zidul de sprijin de pe strada Brâncoveanu, din proximitatea pieței
Stiri Locale
20/10/2021
Au fost finalizate lucrările la zidul de sprijin de pe strada Constantin Brâncoveanu, din apropierea pieței agrolimentare. Acesta se afla într-o stare avansată de degradare, astfel că a fost nevoie de efectuarea unor lucrări de reparații în regim de urgență, după cum ne-a declarat Anamaria Prodan, Purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș. „În ceea ce privește zidul situat pe Strada Constantin Brâncoveanu, din cauza numeroaselor avarii constatate care prezentau un pericol public iminent, s-a decis efectuarea unor lucrări în regim de urgență. Zidul a fost reabilitat pe o lungime de 180 de metri, lucrările constând în cămășuiri, consolidări și amenjarea unei rigole betonate la partea superioară a zidului pentru stoparea infiltrațiilor. S-a remontat balustrada existentă și s-a realizat un coronament din cărămidă pentru a menține un aspect potrivit al zonei istorice” conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Mediaș.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0