Toamna a scumpit apartamentele în Cluj-Napoca. Vechile locuințe au cele mai mari creșteri
Toamna a scumpit apartamentele în Cluj-Napoca. Vechile locuințe au cele mai mari creșteri
Stiri Locale
19/10/2021
În prima lună de toamnă, prețul pe metrul pătrat al apartamentelor scoase la vânzare în Cluj-Napoca a înregistrat o nouă creștere. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în cinci dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de agenție s-au înregistrat majorări ale valorilor medii de listare pe segmentul apartamentelor, cele mai mari scumpiri fiind remarcate în Iași. În Cluj-Napoca, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,6% pe parcursul lunii septembrie, acestea ajungând la o valoare medie de listare de 1.985 de euro pe metru pătrat util, față de 1.973 de euro pe metru pătrat la finele lui august. Cea mai mare creștere a fost înregistrată la locuințele din blocurile vechi, unde prețurile au crescut cu 1,6%, de la 1.965 la 1.996 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unitățile din ansamblurile noi au consemnat un recul de 0,5%, de la 1.983 la 1.974 de euro pe metru pătrat.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0