Patru asocieri de firme concurează pentru construirea pasajelor subterane din Piața Gojdu
Stiri Locale
06/05/2021
Patru asocieri de firme au depus oferte pentru lucrările de construire a pasajelor subterane din Piaţa Gojdu pe porţiunea din zona catedralei ortodoxe din Oradea.
Lucrările, estimate la 91,4 milioane de lei, vor avea un termen de execuţie de 24 de luni. Reprezentanţii municipalităţii sunt încântaţi că, după o perioadă în care Primăria a fost nevoită să reia licitaţii din lipsă de ofertanţi, constructorii se arată interesaţi de lucrările Primăriei.
Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei spune că lucrările efective ar putea începe spre sfârşitul anului sau cel târziu în primăvara anului viitor. Valoarea estimată a lucrărilor este de 18 milioane și jumătate de euro, și vor trebui terminate în 24 de luni. Amenajarea pasajelor din centrul civic face parte dintr-un proiect mai amplu, împărţit de municipalitate în două etape, pentru ca lucrările să se poată desfăşura în paralel.