Elevii din familii cu venituri modeste vor primi gratuit rechizite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean
Stiri Locale
29/09/2021
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud cumpără rechizite şcolare pentru elevii din învăţământul preuniversitar din judeţ care provin din familii cu venituri modeste, procedura de achiziție fiind în plină desfășurare.
Valoarea estimată a contractului este de circa 67.000 de lei, banii fiind asigurați de la bugetul de stat.
Companiile interesate să participe la procedura de achiziție pot depune oferte, termenul-limită fiind 6 octombrie. Distribuirea pachetelor se va face până în 29 octombrie.
Vor fi achiziționate cinci tipuri de pachete cu rechizite școlare pentru elevii din clasele 0 –VIII.
În anul şcolar 2021 – 2022, valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite şcolare este de 25 lei (cu TVA inclus)/ pachet/elev din învăţământul primar şi 30 lei (TVA inclus)/pachet /elev din învăţământul gimnazial.
La nivelul județului există un număr total de circa 4.900 de elevi care provin din această categorie vulnerabilă.