Numărul clujenilor care și-au achitat impozitele online a crescut cu 61% față de perioada anului trecut
Numărul clujenilor care și-au achitat impozitele online a crescut cu 61% față de perioada anului trecut
Stiri Locale
27/09/2021
Gradul de încasare a impozitelor și taxelor pe anul 2021 de la persoane fizice este de 88%, iar de la persoane juridice este de aproximativ 82%. Numărul clujenilor care și-au achitat impozitele online a crescut cu 61% față de aceeași perioadă a anului trecut. Joi, 30 septembrie 2021, este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru din anul fiscal 2021. Pentru neachitarea obligațiilor fiscale principale la termenul susmenționat, începând cu 1 octombrie, se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună şi fracţiune de lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv. În aceast an, Primăria Cluj-Napoca a extins comunicarea digitală cu cetățenii prin intermediul E-cont – Dosarul digital al cetățeanului pe e-primariaclujnapoca.ro. Clujenii își pot crea astfel un cont de comunicare digitală a documentelor în relația cu Primăria.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0